That's not a chapter, that's what I feel.

Oh, ok, so what happened? In mare nimic. Doar o zi care credeam ca o sa  fie pefecta.
Aparently, m-am trezit de dimineata foarte morocanoasa plus cu niste dureri groaznice. You know, red time.  Ok. N-am avut ce sa fac si am plecat la engleza. Sa zicem ca m-am simtit ok si ca a fost totul bin. (bine. La naiba, nici pe taste nu mai apas ca lumea!).
Am ajuns acasa, m-am pus la calculator si am facut un twitcam de vreo ora. Viewers, OT pe Music Chanel, din nou -totul bine si frumos-.
And now.. Now. Cu 'ajutoul' a cateva melodii am cazut in tristete. Motivul? Sincer, habar n-am. N-as avea nici un motiv. Prietena mea cea mai buna ajunge in maxim 10 minute aici, ca sa doarma la mine si eu stau ca o proasta, suparata si scriu asta.
The idea is, nu am nici cea mai vaga idee de ce ma simt asa. Adevaru' e ca azi-noapte nu prea am dormit de la emotii ( prima zi la scoala de engleza, stresata, colegi noi etc.), dar de obicei nu fac asa. Si in continuare? Ei, in continuare presupun ca o sa ma prefac ca-s bine si o sa fie o noapte destul de draguta, chiar daca o sa-mi pice ochii-n gura. Dar bine nu ma simt.
Acum, kind of for you: Imi pare rau ca am inclus asta pe blog , nu are nicio legatura cu povestea, dar aici e singurul loc in care pot sa ma exprim si sa spun ce simt prin scris. Imi pare rau..
Ahh si urmatoarea parte.. Hmm, incerc sa o pun maine. O sa inceapa scoala si n-o sa mai stau in timpul saptamanii la calculator. Decat sambata si duminica.
Ok, now.. Thanks for reading this. I love you. Ok, bye.
Oh, da... Si despre imagine : That's exactly what I feel.