Capitolul 9: Here we go again.

-Ai guma?
Evelyn m-a smuls din visurile mele profunde cu Harry cu guma ei nenorocita. Mi-am intors capul, uitandu-ma urat la ea.
-No, am zis ofticata.
-Okey..
M-am rezemat de gemuletul mic si am reluat ganditul. Daca ziceam ceva in dimineata aia..Mai pleca? Mai calatoream cu avionul acum, gandindu-ma numai la el si cum o sa sar ca o disperata in bratele lui cum il gasesc? Oare... Mai era asa?
-Catti! a tipat Ali
-Wut? am zis aplecand usor capul intr-o parte si facand ochii mari.
-Ce faci ? a zis schitand un zambet larg si inocent.
Genius. Face din nou faza cu ochii de catelus si toate cele numai ca sa nu ma supar pe ea. Fix ca.. Mdah.
-Pai, erm, vezi tu, calaresc ponei. Tu?
-Ce coincidenta, si eu!
-Poneii sunt cumva numiti Harry ? a intervenit Eve.
Am tusit tare, i-am aruncat o privire ciudata si mi-am bagat capul in telefon.
In mai putin de o ora avionul a aterizat pe aeroport. Am trecut de etapa cu verificatul bagajelor si toate cele si am prins un taxi.
-Where to? a intrebat cel care statea la volan.
Nu stiam Londra deloc, asa ca i-am intins hartiuta cu adresa unde aveam sa locuim si el s-a uitat mirat.
-Are you sure you'll live there?
-Umm.. Yes. Why? am intrebat toate in cor.
-Just askin' .
Si-a luat privirea de la noi si a pornit taxiul.
Am trecut pe langa Big Ben si pe langa vreo 20 afise cu "One Direction concert tomorrow. Meet your idols face to face for just 1235 $". Yeah, sure.  Un minut, maybe.
Intr-un sfarsit, am ajuns la o casa mare, inconjurata de un gardulet ala Londra, cu piscina exterioara si cine stie ce minuni inauntru.
-My gosh..mi-a soptit Patri. Ce bogati tre' sa fie astia care stau aici.
Masina a incetinit, iar taximetristul ne-a zis cat ne costa.
-Stati..sunteti sigur ca e adresa corecta? am intrebat eu .
-Um..Da.
Ne-am dat jos din masina si ne-am scos toate bagajele , care, uimitor, incapusera, din portbagaj. Am platit si am privit masina cum se indeparteaza rapid.
-So .. That's it ?
-I guess..
Am cautat dupa cheile care mi le inmanase mama prin buzunar si am incercat sa bag fiecare cheie in poarta. Am incercat una, doua, trei si la a patra s-a auzit un scartait incet si usa s-a deschis larg in fata noastra.
Am calcat usor pe aleia pietruita si am ajuns la usa. Am incercat cheile ramase si am reusit, intr-un final, sa deschidem usa. In fata noastra s-a intins o sufragerie imensa, cu doua televizioare LCD , cateva canapele si un covor care parea extrem de moale. Intr-o parte era bucataria, care era dotata cu absolut ce ne trebuia. M-am dus la frigider si am vrut sa iau ceva din el. Gol. Ma mir ca nu am anticipat asta.
In timp ce celalalte inca incercau sa-si obisnuiasca ochii cu ceea ce aveau sa vada de acum incolo, am tras-o pe Patri pe scari, ca sa vedem dormitoarele si.. etajul , in sine .
Niste scari de lemn in stil modern te duceau pana sus, unde se intindea un hol lung cu aproximativ 10 camere de o parte si de alta. 10 camere pentru ce, the fuck ?
Am intrat in primele 5 si, cum era de asteptat - dormitoare. Fiecare avea peretii vopsiti intr-o culoare diferita, parchet cu covorase mici si pufoase , cate un pat imeeeeens, numai bun de ---- , un televizor, un birou, noptiera, dulap in stil american si ce se mai gaseste intr-un dormitor.
Am intrat in a sasea camera si era tot dormitor, doar ca era ceva mai diferit. Un pat, o canapea si televizor, pe langa alte piese de mobilier. Banuiesc ca asta o sa fie camera de oaspeti.
Am deschis si a saptea usa si ochii mi-au ramas atintiti intr-un colt al camerei. Apoi s-au mutat in celalalt si tot asa pana am analizat tot. Era o camera de muzica. Puteai gasi un pian, 3 chitari, o vioara, 5 microfoane profesionale si un violoncel. Just .. Perfect.
A opta camera era o sala aproape goala, fiind doar niste boxe in findul ei. Sala de dans, I guess. A noua camera si ultima, de fapt, era plina de panze de pictura, acuarele, pereti patati de vopsea, colorati in foarte multe culori, blocuri de desen si tot arsenalul. Camera de arta, deci.
Nu ma asteptam sa gasim o casa atat de .. perfecta. Parintii nostrii chiar facusera o treaba excelenta.
Mi-am ales un dormitor, mi-am carat bagajele sus , m-am trantit in pat si mi-am scos laptopul din geanta speciala pentru el. Am intrat direct pe twitter si mi-am verificat followerii. Harry Styles. Yeah, not simple, but effective. Nu mai puteam de emotie, asa ca i-am trimis un DM spunandu-i ca imi pare rau pentru tot, ca am ajuns in Londra si intrebandu-l daca ar vrea sa ne vedem undeva.
Am asteptat 5 minute holbandu-ma la ecran si.. Bum. Nimic.
Am coborat jos, tropaind pe scari si le-am gasit pe fete mancand niste aripioare de la KFC.
-Ce ... ? De unde naiba ati facut rost de ele? am zis surprinsa si, oarecum , ofticata ca nu m-au chemat si pe mine.
-Ahh, pai, e un KFC la maxim un kilometru de aici, mi-a raspuns Evelyn. Am zis sa ies putin sa ma plimg si am dat de el, asa  ca de ce nu?
-Aham..
M-am asezat cu ele la masa si mi-am strecurat mana in punga.
-Heeeei! a tipat Ali, pocnindu-ma peste mana. A meu!
Si cica nu seamana cu Niall.
-Nu a tau! A meu! Eu vrea papa. Eu este foame, am adaugat scotandu-i limba.
S-a uitat la mine urat si mi-a intins punga, cu o mutra de.. Niall.
-Ia si tu..
-Multumesc frumos, am zis zambind satisfacuta.
Am golit punga si am ramas uitandu-ne una la alta si intrebandu-ne ce ar trebui sa facem in continuare.
-Eu ma duc sa dorm, a zis Ali, spargand tacerea.
-Si eu, a spus Eve.
April s-a uitat la mine, apoi la Patri, dupa care au inganat amandoua un "Si eu" in cor. M-am vazut ramasa singura in bucatarie, fara mancare sau suc. M-am dus si m-am trantit pe canapea, luand telecomanda si butonand plictisita, cand am auzit un batut in usa.
Vecini? Deja? Ce rapid se transmit vestile pe aici.
Am deschis usa, scotand incet doar capul si am vazut cei mai asdfghjkl ochi.
-Heii, a zis zambind.
-Heii..
Erm... Okay.. Cum face asta? Se uita la mine in felul acela si se asteapta sa-i cad in brate. Ceea ce, aparent fac.
-De unde ai stiut? am intrebat.
-Sa stiu ce?
-Ca sunt in Londra. Si unde stau . Adica, nu e chiar asa mic oraselul asta.
-Stii, se numeste Twitter. Mi-ai trimis un mesaj si l-am vazut. Ti-am si raspuns, dar se pare ca nu prea te-a interesat.
-Ba daaa! am sarit ca arsa. Ba da, dar.. Mai iese si omul de pe net.
Great old style excuse. M-am uitat putin la el si vazand ca nu mai zice nimic, am indraznit eu sa scot cateva cuvinte:
-Si, erm.. Ce faci aici?
-Am venit in vizita, duh! a zis zambitor, trecand de mine si trantindu-se pe canapea. Draguta casa.
-Mda, multumesc, am zis inchizand usa.
M-am pus langa el, am luat telecomanda si am reinceput sa apas pe butoane continuu.
-Lasa acolooooo! a tipat Hazz.
-Dar nu imi place emisiunea!
-Ba acum iti place! a zis el luandu-mi telecomanda din mana.
-Ba nuuuuu! am zis, luptandu-ma sa iau telecomanda si in acelasi timp razand.
Si-a intins mana in sus cat de mult a putut, ca sa nu pot sa ajung. M-am ridicat in picioare, i-am luat telecomanda si i-am scos limba.
-Ha!
M-a luat de mijloc si m-a daramat peste el.
-Acum pot sa o iauuu! a tipat.
-Ba nuu! am zis raspunzand la tipat si rostogolindu-ma mai incolo.
-Ba da! a zis, in timp ce s-a pus peste mine ca sa nu mai pot misca.
Am facut boticul de catelus suparat, sperand ca o sa ma lase in pace, dar in loc sa se dea la o parte s-a apasat si mai mult. Actually, nu pot sa spun ca nu imi placea. Macar putin. Am stat asa cateva secunde, asta pana m-am plictisit si am tipat la el, speriandu-l.
-Dami-o!
L-am simit tresarind putin, apoi revenind la starea initiala.
-Nu, a zis si si-a lipit buzele de ale mele.
A fost cel mai neasteptat si, in acelasi timp, cel mai.. cel mai.. cel mai.. BEST.
S-a departat putin si m-am uitat la el in semn de "Ce-a fost asta?". Mi-a zambit inocent si si-a muscat usor buza inferioara.
Mi-am strecurat mainile in jurul gatului, mi-am ridicat putin capul si l-am sarutat apasat, el raspunzandu-mi la sarut. In secundele imediat urmatoarea, limbile noastre au inceput sa se miste in acelasi ritm, formand cel mai placut saut ever. Nu ca putea fii altfel cu Harry fucking perfect Styles.
Mi-a ridicat putin bluza, in timp ce incepea sa coboare spre gat cu saruturile, eu strangandu-ma si mai tare in jurul lui.
-Ce naiba? ... a zis April din capatul scarilor. Daca am deranjat cu ceva plec, you know..Voiam doar un pahar de apa...
Harry s-a trantit langa mine, iar eu mi-am tras rapid de bluza in jos, acoperindu-mi incet gatul cu mana.
-Ia-ti apa, am zis ofticata.
Tot restul serii ni l-am petrecut stand imbratisati pe canapea si uitandu-ne la "Titanic". Am plans de cateva ori, cateva ori bune, iar el m-a strans mai tare si m-a pupat delicat pe frunte. Pana la urma, am adormit pe el, cazand in cel mai bun somn pe care il avusesem vreodata.

That's not a chapter, that's what I feel.

Oh, ok, so what happened? In mare nimic. Doar o zi care credeam ca o sa  fie pefecta.
Aparently, m-am trezit de dimineata foarte morocanoasa plus cu niste dureri groaznice. You know, red time.  Ok. N-am avut ce sa fac si am plecat la engleza. Sa zicem ca m-am simtit ok si ca a fost totul bin. (bine. La naiba, nici pe taste nu mai apas ca lumea!).
Am ajuns acasa, m-am pus la calculator si am facut un twitcam de vreo ora. Viewers, OT pe Music Chanel, din nou -totul bine si frumos-.
And now.. Now. Cu 'ajutoul' a cateva melodii am cazut in tristete. Motivul? Sincer, habar n-am. N-as avea nici un motiv. Prietena mea cea mai buna ajunge in maxim 10 minute aici, ca sa doarma la mine si eu stau ca o proasta, suparata si scriu asta.
The idea is, nu am nici cea mai vaga idee de ce ma simt asa. Adevaru' e ca azi-noapte nu prea am dormit de la emotii ( prima zi la scoala de engleza, stresata, colegi noi etc.), dar de obicei nu fac asa. Si in continuare? Ei, in continuare presupun ca o sa ma prefac ca-s bine si o sa fie o noapte destul de draguta, chiar daca o sa-mi pice ochii-n gura. Dar bine nu ma simt.
Acum, kind of for you: Imi pare rau ca am inclus asta pe blog , nu are nicio legatura cu povestea, dar aici e singurul loc in care pot sa ma exprim si sa spun ce simt prin scris. Imi pare rau..
Ahh si urmatoarea parte.. Hmm, incerc sa o pun maine. O sa inceapa scoala si n-o sa mai stau in timpul saptamanii la calculator. Decat sambata si duminica.
Ok, now.. Thanks for reading this. I love you. Ok, bye.
Oh, da... Si despre imagine : That's exactly what I feel.

Capitolul 8: We can't back down.

Dupa vreo doua ore de misunat prin toate magazinele posibile, ne-am oprit la o masa la Starbucks.
-Du-te tu si comanda! i-am zis lui Eve.
-Dar..dar.. Imi e lene. April?
-Ok, ma duc eu, a indrugat April uitandu-se urat.
Patri se tot uita in punga ei de la Bershka, cu o vizibila urma de ingrijorare. Am ridicat o spranceana in semn de intrebare, iar ea a inceput:
-Crezi c-o sa-i placa lui Liam?
Am bufnit in ras si mi-am dat  ochii peste cap.
-Normal c-o sa-i placa. Doar o porti tu, am zis cu un cheeky smile.
Ea a zambit, aratandu-si gropitele si si-a intors privirea spre April care inca statea la afurisita aia de coada interminabila.
Ne-am mai omorat timpul pana a ajuns si 'fata cu bauturile' la masa.
-Erm, deci, cand plecam? In 4 zile , parca? am intrebat eu.
-3. Dar de ce, ti-e cumva dor de Harry?
-Uhh, no.
Actually, da. Nici nu pot sa stie cat te mult imi lipsteste baiatul asta. M-am certat atat cu el si nu l-am lasat sa se apropie de mine..Nu l-am lasat sa faca nimic, dar, totusi, imi lipseste enorm.
-Ce ai?
Am mai gandit putin pana cand mi-am dat seama ca Patri vorbea cu mine.
-Cum adica ce am?
Ce sa am? Cineva l-a adus pe tipul cu ochi albastrii in discutie.
-Pari..pierduta.
-Nu, nu, sunt bine. Serios sunt. Doar ma gandeam la cand o sa ajungem in Londra, am mintit eu.
Minciuni peste minciuni. Perfect. Practic, doua ore de shopping trebuiau sa ma binedispuna, si asta se si intmplase..Pana la conversatia asta tampita.
Fetele se uitau la mine ciudat , asa ca am incercat sa schimb mai repede subiectul.
-Erm, cum o fii liceul in Anglia?
-Spune o data, mi-a trantit April.
-Ce sa spun ?
-Cum o fii liceul in Anglia? m-a imitat ea pitigaiat. Incerci sa aduci vorba despre altceva. You know, te cunosc destul de bine. Deci, ca sa revin cu intrebarea, ce ai?
-Ii lipseste un anumit tip.. a complet Eve foarte incetat, ca sa n-o aud. Fail. I did.
-Nu-mi lipseste niciun anumit tip! am tipat, incat toti de acolo s-au uitat la mine, pana si body-guardul din hol. Ok, scuze. Nu-mi lipseste niciun tip, am reluat mai incet.
-Then?
-Then ce? Nu am nimic. Vorbesc serios, nu inteleg de ce nu ma credeti...
-Pentru ca te cunoastem, duh! a zis Evelyn, dandu-si ochii peste cap.
-Ok, bine, so, uhm.. Okey. Erm, so..am inceput.
-Ai de gand sa spui azi sau tre' sa-mi aduc patura aici pentru peste noapte? a intrebat April.
-Bine! Imi lipseste. Na. Happy now?
-Nu, nu inca. Il iubesti?
-Ha?
-Il iubesti? a intrebat ea, accentuand cuvintele.
-Uhh.. Cred.
"Duuuuh!" a soptit Evelyn.
Uhm, whatever. Urmatoarele patru zile nu a fost nimic interesant. Teme, scoala, somn, scoala, somn, teme si asa mai departe.

25 septembrie. Bine ai venit! Ziua care  o sa-mi schimbe complet viata. Ma mut in Londra, cu cele mai bune prietene, intr-o casa mai mult decat frumoasa si, cel mai important, in Londra sunt..Anumite persoane. Persoane foarte importante.  Pentru noi toate.
Mi-am luat trolerul urias, geanta de mana si inca vreo trei genti mari de voiaj si le-am pus in hol. Hai, serios, plec in Londra pentru muuult timp, trebuie sa-mi golesc toate dulapurile, cu cosmetice, haine, genti si alte chestii mai putin importante. Pana si ursuletul de plus e pe undeva inghesuit. Dragutul si scumpul meu ursulet de plus. A, da si toate posterele adunate de-a lungul timpului cu One Direction, Justin Bieber, Cher Lloyd, Demi Lovato si Little Mix. Marile mele iubiri.
Cum m-a vazut in hol, mama s-a uitat putin dezamagita la mine.
-Iti lasasem niste pere taiate la tine in camera.. Credeam ca iti plac...
Era clar ca  incerca sa ma rasfete inainte sa plec. Si adevarul e ca ma simteam foarte vinovata si trista ca am uitat sa mananc perele, pline de dragoste, care mi le taiase mami.
Am fugit la mine, am luat castronasul de pe birou si pana cand am ajuns inapoi in hol, deja terminasem tot.
-Au fost cele mai bune pere ever, am zis si i-am zambit afectuos.
A afisat un zambet enorm si m-a luat in brate.
-Sa te distrezi acolo! Dar sa nu uiti sa inveti. Si, voiam sa-ti mai zic ceva. Tipul ala..Harry, care a venit la noi acum o saptamana era, sincer, foarte dragut. Pretuieste-l. Merita, a zis inca tinandu-ma strans in barte.
-Asa o sa fac. In legatura cu tot. Te iubesc, i-am zis apucandu-ma toate emotiile si venindu-mi sa plang.
O-s fii avut eu 17 ani, dar mama e mama. E persoana care mi-a dat viata, care m-a ingrijit, care mi-a daruit toata dragostea ei, care s-a sacrificat si care a indurat cele mai crunte dureri pentru mine. Si n-am cum sa nu o iubesc.
-Si eu te iubesc, Catti. Sa ai grija de tine! a completat ea.
Ii simteam in voce durerea, dar, na..Asta e, trebuie sa cresc, sa ma maturizez si sa-mi iau zborul. Cam asa decurge viata, in linii mari. Nu spun prostii, nu?
Mi-am luat la revedere si de la tati si de la Anne si am plecat spre aeroport cu un taxi.
Ramasese sa ne intalnim toate la 11.00 la intrarea din fata. Mi-am scos telefonul si m-am uitat la ceas : 10. 55. 5 minute, serios?  Fetele astea stiu sa pretuiasca timpul, nu gluma..
-CATTI! am auzit din spatele meu.
M-am intors pe calcaie si m-am bucurat sa vad o fata familiara.
-Ali!
Ne-am luat in brate si am auzit-o suspinand.
-Heii, stai..am zis cu o voce usor franta, si pe mine ma doare, dar mergem in Londra. L-O-N-D-R-A! E orasul viselor noastre, de ce sa fim triste cand putem, la fel de bine, sa fim fericite? Come on, keep your head high!
Din spatele nostru, au aparut si celelalte trei 'fufe'. Ma rog, pe care le iubesc enorm, April, Evelyn si Patri.
Au zis un "Heii!" in cor, iar eu cu Ali le-am raspuns. Ne-am adunat toate bagajele si my god, erau o multime. Fetele atea isi luasera toata casa cu ele? Uhm, vorbesc eu, cea cu cele  mai multe bagaje.
Biletele le aveam cumparate deja, deci doar am verificat ca fiecare sa il aiba.
Ne-am intors fata spre poarta de intrate si pe mine, una, m-au trecut fiorii. Era un aeroport imens, probabil cel din Anglia era 'si mai imens'. Si plecam. Adica, chiar plecam. Nu mai era un vis sau imaginatia mea, de data asta nu era nimic fake.
***
Am urcat pe scara avionului. Ne-am asezat la locurile noastre si am aruncat ultima privire melancolica pe geam. Pa, pa, Narnia. Imi pare bine ca..ca.. Am trait aici. Multi ani...Kind of.
Avionul a inceput sa se miste, apoi a venit zdruncinatura de decolare si, uite-ne plecate. Living our dream. (: